Noroc, logofeţi de-acum zece ani!
Primiţi-mă, rogu-vă, iarăşi,
Şi gândului vostru mă faceţi părtaş,
Şi glumelor voastre, tovarăş.
Departe-am fost eu, copii, la oraş,
Şi legea pe-acolo nu-i bună,
Cârciumarii te mint şi lăutarii nu ştiu
Aievea ce-i graiul din strună.
De-aceea mă-ntorc să mai joc înc-o dată
Senina şi vesela horă,
Cumătră cu sufletul vostru curat,
Cu biata mea inimă, soră.
Aşa! Să le văd închegându-se-n lanţ
Vânjoasele braţe rotunde,
Şi tropotul vostru din greu apăsat
Tărâmul să stea să-l scufunde.
Aşa! M-aşteptaţi, vin şi eu cu voi,
Cămaşa răsfrâng-o de mâneci,
Să-nceapă alaiul, vrăjmaşul alai,
De praznicul sfintei Dumineci.
Un pas înainte şi doi înapoi,
La dreapta, la stânga-nainte...
...Un pas. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .
Lăsaţi-mă! – Mă duc. Cetesc
În ochii voştri,-ai tuturora:
Nu e de rândul cetei noastre
Cine-a uitat să joace hora.