Poezii Despre poet  Prima pagină Poeți Cântece Autori Forum

Octavian Goga
Tristia


Tristețea mea, adâncă mare,
Fără de margini, fără fund,
În largul ei fără hotare
Atâtea vifore s-ascund...
Tristețea, zestre de-o viață,
M-a petrecut de obicei,
Tăcută peșteră de gheață,
Atât de frig e-n umbra ei...
Tristețea ce zâmbește mută
Din ochii mei când ne-ntâlnim,
Cu taina ei nepricepută
Mă cheamă azi în țintirim...

 Powered by WebSoftService
Copyright © 2001 WSS