Iubeşti, scumpa mea frumoasă,
Ghirlăndioara de-albe flori,
Ce-ncunună graţioasă
Buclele-mi ce-n vânturi zbor?
Nu, nu! nu, nu!
Ce vrei dar, dragă, tu?
Poate roza cea tăcută,
Care dulce se sărută
Cu fluturii răzâtori?
Ba nu, nu, cununa-n laur;
Cinsă-n aur, aur, aur,
Atunci este un tezaur
Asta vr?u,
Dragul meu!
Iubeşti, dulce drăgulină,
Doina mea de tainic dor,
Ce pe lira mea suspină
Dulce, blând, încetişor?
Nu, nu! nu, nu!
Ce vrei dar, dragă, tu?
Poate cântul de-armonie,
Care Eol îl adie
Printre frunze, printre flori?
Ah! când aurul suspină,
În punguţa plină, plină,
C-o cântare metalină!
Asta vr?u,
Dragul meu!
Iubeşti poate pe Selene,
Ca o candelă lucind,
Când cu pasu-i lin, alene
Se preumblă surâzănd?
Nu, nu! nu, nu!
Ce vrei dar, dragă, tu?
Iubeşti poate alba zare,
Ce-o săgeată mândrul soare
Peste câmpul înflorind?
Ah! când aurul dulce sună
În punguţa mea nebună,
Nu-mi mai trebuie alba lună!
Asta vr?u,
Dragul meu!
Iubeşti patria-ţi măreaţă,
Ce de glorii duce dor,
Când în palida ei faţă
Se deseamnă-un viitor!
Nu, nu! nu, nu!
Ce vrei dar, dragă, tu?
Poate visul mare, mare,
De mărire, răzbunare,
Ce-l visează-a ei popor?
Când în loc de glorii, laur,
Mi-ar da aur, aur, aur,
Atunci fi-mi-ar un tezaur,
Asta vr?u,
Dragul meu!