În reduta numai lei;
Uite-i, mă, başibuzucii,
Eu de-aici le-aud papucii!
Dar mai mare peste ei
Cine-mi e? Vrun Strâmbă-Lemne?
Cică şi mai şi, pesemne,
Unul, Ciaca-Paca-Bei.
Câte cinci pe-un ban să-i vinzi,
Că sunt tot oşteni pe-alesul,
De viteji le saltă fesul,
Pitulaţi pe după grinzi.
Se-ntind, nene, de căldură
De le-ajung genunchii-n gură -
Maşală, cu ei te prinzi?
Ce te uiţi tu, că sunt goi?
Aşa-i turcu-n vitejie,
Zvârle haina ca să fie
Sprinten-foc, când e-n război.
Dârdâiesc din dinţi, mă, vere -
Lasă-i, mă, că-şi fac putere
Dinţilor, să muşte-n noi.
Şi-ntr-o zi - să vezi acu -
Dete-Osman porunci să-i puie
Tălpilor la cizme cuie,
Şi-apoi, ce-o fi fost, ce nu,
Că sări pe băţ călare
Şi-alergând în fuga mare
Drept la Vadin s-abătu.
Strig-Osman: - “Păsat vă fac!
Încurcaţi pe-aicea treaba,
Şi-mi mâncaţi pilaf degeaba -
Vă tai ciorba, vă dezbrac!
Ahmet, Mahmet, cum te cheamă,
Tu cam tremuri, bag de seamă,
Sări, curând, că-ţi viu de hac!
Turcii, toţi, gândeau: “Poftim!
Să dezbraci p-un gol ca napul -
Cu ce-şi bate paşa capul!”
Şi-i strigară: - “Cioc selim!”
Dar temându-se de vorba
Că Osman le taie ciorba,
Au mai zis: - “Sărim, sărim!”
Şi-au sărit cei lei de turci
Care cum putea mai iute:
Vin românii spre redute,
Şi să stai să-i mai încurci?
Căpitanii-şi pierd şalvarii,
Fac mătănii ghinărarii,
Că-i la deal, şi-i greu să-l urci.
Noi strigam atunci din tun:
- “Ce fugiţi, ca-n groaza furcii?
Nu vă vin din urmă turcii!
Staţi, şi daţi-ne tutun.”
Ei de stat n-au stat nici unul
Dar ne-au azvârlit tutunul
C-aşa-i turcul, suflet bun...
Acest cântec îl facui
Eu, căprarul Păvăloae,
Stând de strajă noaptea-n ploaie,
Şi gândeam: “Tu râzi şi spui,
Şi tu n-ai cămaşă-n spate!
Lasí că prind pe-Osman, măi frate,
Şi-am să-mbrac cămaşa lui!”